În România, alegerea unei facultăți poate ajunge să fie mai degrabă o problemă de orientare profesională decât una strict academică. Profesorul Mihai Maci, lector la Universitatea din Oradea, susține că doar câteva domenii universitare oferă în prezent o legătură clară cu piața muncii, în timp ce numeroși absolvenți ajung să lucreze în cu totul alte domenii.

În opinia sa, cele patru direcții cu cele mai clare perspective de angajare sunt IT-ul, medicina, dreptul și instituțiile militarizate. Profesorul pune însă sub semnul întrebării utilitatea practică a unei mari părți din oferta universitară actuală.

Patru domenii cu o legătură mai clară cu piața muncii

Maci enumeră IT-ul, medicina, dreptul și domeniile asociate instituțiilor militarizate drept principalele filiere în care un absolvent are șanse mai previzibile de angajare.

El observă că, în aceste cazuri, există o cerere relativ ușor de identificat: companiile și instituțiile au nevoie de specialiști IT, sistemul medical are nevoie permanent de personal, iar pentru anumite domenii juridice și instituții de stat există trasee profesionale bine definite.

„Astea sunt cele patru facultăți în care omul știe că atunci când termină, e angajat fără prea mari probleme”, afirmă profesorul.

Problema apare în cazul celorlalte specializări, unde diploma nu mai oferă neapărat un traseu profesional evident.

Când diploma și locul de muncă nu mai au legătură

Una dintre cele mai importante observații ale profesorului este legată de absolvenții care își fac studiile cu seriozitate, dar nu reușesc să găsească un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit.

El dă exemplul unor absolvenți de istorie care se lovesc de numărul redus de posturi disponibile în învățământ, chiar și atunci când încearcă în mod repetat să obțină un post prin concurs.

Aici apare o problemă pe care universitățile nu o pot ignora: dacă un student investește trei sau patru ani într-o specializare, este firesc să se întrebe ce oportunități profesionale îl așteaptă după absolvire.

În același timp, ar fi greșit să măsurăm valoarea unei facultăți exclusiv prin numărul de absolvenți care se angajează imediat. Unele domenii au o contribuție socială sau culturală care nu poate fi transformată simplu într-un procent de angajare.

Problema reală este lipsa unei conexiuni mai clare între oferta educațională și realitatea profesională.

De ce abandonează studenții facultatea?

Maci vorbește și despre studenții care intră la facultate fără să aibă o imagine clară asupra a ceea ce îi așteaptă.

Tranziția de la liceu la universitate poate fi dificilă. La facultate, studentul trebuie să lucreze mult mai autonom, să citească, să selecteze informația și să își construiască singur o mare parte din parcursul academic.

Profesorul susține că aproximativ o treime dintre studenții pe care îi întâlnește abandonează până la finalul primului an. Este o afirmație care merită analizată separat și care arată, indiferent de cauzele exacte, că simpla creștere a numărului de persoane înscrise la facultate nu rezolvă problema educației.

O întrebare incomodă pentru universități

Declarațiile lui Mihai Maci ridică, de fapt, o întrebare mai largă: ce ar trebui să producă o universitate?

Un absolvent pregătit pentru un anumit loc de muncă? Un om cu o cultură generală solidă și capacitate de analiză? Un cercetător? Sau toate acestea în același timp?

Răspunsul nu poate fi doar „angajați”, pentru că universitatea nu este o școală profesională în sens strict. În același timp, nici varianta în care un tânăr termină facultatea și constată că studiile sale nu îi oferă aproape nicio perspectivă profesională nu este una sănătoasă.

Aici este, probabil, partea cea mai interesantă a discuției: nu dacă există exact patru facultăți „utile”, ci dacă România își construiește oferta educațională pornind de la nevoile reale ale societății și ale economiei.

Iar dacă răspunsul este „nu”, atunci problema nu mai este doar a studenților care aleg greșit, ci și a unui sistem care trebuie să își regândească prioritățile.

Pe scurt: declarațiile profesorului Mihai Maci readuc în discuție diferența dintre diploma obținută și cariera pe care aceasta o poate susține. IT-ul, medicina, dreptul și instituțiile militarizate oferă, în opinia sa, cele mai clare trasee profesionale, în timp ce alte specializări se confruntă cu o legătură mult mai slabă cu piața muncii. Dincolo de afirmațiile controversate, întrebarea rămâne una importantă: cât de bine pregătește sistemul universitar românesc tinerii pentru viața profesională?